Cum aș vrea să mă cazez în concediu în România

Suntem în plin sezon de concedii și mi-aș dori ca și în România să se dezvolte facilitățile de turism pentru familii. De când sunt părinte îmi este foarte greu să găsesc la noi locuri de cazare adecvate nevoilor unei familii cu copii mici. Pentru mine, confortul acum înseamnă să mă cazez într-un apartament care să aibă dacă nu o bucătărie măcar o chicinetă cu strictul necesar. Nu e visul meu de vacanță să gătesc, dar când ai un bebeluș sau copii mici, sigur ai nevoie de un biberon sau o cană cu lapte/ceai încălzite seara, de un iaurt oricând la îndemână, de piure etc. În plus, chiar dacă îți permiți să mănânci de trei ori pe zi la restaurant, e cam greu să faci asta în primii ani de viață ai copilului.

Știu că sunt destule pensiuni care oferă acces la o bucătărie comună. Îmi imaginez însă cum ar fi dimineața, când sar din pat cu ochii lipiți să pregătesc biberonul cu lapte pentru Teodora, eventual în același timp cu mic dejunul Alexandrei și cafeaua, să mă ciocnesc cu alți oaspeți ai pensiunii, oameni pe care îi văd pentru prima dată în viața mea și cărora nu aș vrea să mă prezint în pijama.

Apoi, programul copiilor înseamnă să doarmă seara devreme încă pentru noi (cred că așa e sănătos pentru copii, să adoarmă devreme și să se trezească devreme). Mai ales în concediu, aș vrea de exemplu ca după ce adorm copiii să beau un pahar de vin cu soțul meu. Sau poate abia atunci putem să mâncăm cina. Cum aș putea face asta la restaurant, în condițiile în care copiii deja dorm?

Când Alexandra avea un an și jumătate, am fost în concediu în Austria. Seara, ea adormea cel târziu la ora 19.30. Dar eram cazați la o pensiune într-un apartament cu living și bucătărie deschisă și un balcon foarte mare cu mușcate roșii, de unde priveam munții.

În plus, cei care sunt părinți știu foarte bine că pentru mulți copii nu doar că nimic nu se compară cu gustul mâncării de acasă, dar aproape orice altceva este câh și nu poate fi înghițit.

E destul de dificil în unele zone să găsesc chiar și apartamente fără bucătărie. Dacă din 365 de zile plec în concediu maximum 14, nu visez să părăsim apartamentul nostru înghesuit pentru o cameră de hotel în care să mai cer un pat suplimentar și în care să îndes cumva și pătuțul de voiaj pentru bebeluș.

Mă întreb de ce oare nu se dezvoltă și la noi turismul pentru familii, mai ales că prima opțiune pentru părinți, atunci când copiii sunt mici, este România pentru ca drumul să fie cât mai scurt și mai puțin obositor pentru toți.

În UE găsești peste tot pensiuni cu apartamente de închiriat pentru concediu. Sunt ideale mai ales pentru familiile cu copii mici, dar și pentru cei care au diete speciale sau care pur și simplu nu vor să cheltuiască o groază de bani la restaurant.

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Tort făcut de Alexandra

Pentru că după ce au văzut pozele de mai jos cu tortul făcut de Alexandra cu minim ajutor din partea mea prietenii de pe Facebook au fost foarte încântați și ne-au cerut rețeta, o să vă spun cum se face. E de sezon, nu se coace și e super delicios.

20150710_143725[1] 20150710_144113[1]

Se scot sâmburii la jumătate de kilogram de vișine și se pun la scurs.

O tavă de tort cu marginea detașabilă se tapetează cu hârtie de copt.

Se zdrobesc cu sucitorul 250 grame biscuiți din făină integrală, peste care se toarnă 100 grame de unt topit și se amestecă bine. Pesmetul astfel obținut se rătoarnă în tava de copt și se presează cu o spatulă. Acesta este blatul, care se dă la frigider pentru o oră.

Pentru cremă, se bat cu mixerul 600 de grame de cremă de brânză Philadelphia, cu 150 grame de smântână lichidă, semințele de la o păstaie de vanilie și zahăr pudră după gust.

Apoi se asamblează tortul: peste blat se pun vișinele, iar deasupra crema. Tortul de ține la frigider pentru câteva ore.

Scoateți-l din frigider cu aproximativ jumătate de oră înainte de a-l servi. După acest interval de timp, scoateți marginea detașabilă a formei de tort și transferați-l pe un platou.

Poftă bună!

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Primul cuvânt

Când și oare ce va spune? Care va fi primul cuvânt? Și dacă nu vom fi de față când îl spune? Va fi ”mama” sau va fi ”tata”? Și următorul?

De când apare bebelușul pe lume, întrebările astea și le pun nu doar părinții, dar și bunicii și cam toți ceilalți membri ai familiei. Și tot aștepți și uneori îi repeți bebelușului, rar și clar, ”ma-ma”, ”ta-ta”, ”bu-ni”. Și mogâldeața se uită la tine și continuă cu ”ga-ga-ga”, ”da-da-ta-da-ta-da-da”, ”me-me”, iar la supărare și cu ”a-ma” sau chiar ”ma-ma-ma-ma-ma”, printre numeroase onomatopee.

De fapt, bebelușul vorbește cu mult înainte să ne dăm noi seama că face asta. Doar pentru că nu înțelegem noi ce spune, nu înseamnă că sunetele sale, silabele amestecate nu au sens. Încă nu poate să se exprime pe limba noastră, atâta tot. Bebelușii înțeleg și se exprimă din primele luni de viață, nouă ne trebuie timp să învățăm să înțelegem ceea ce ne spun, iar lor să învețe limba noastră.

Iar când te aștepți mai puțin, vine! Cuvântul mult așteptat. Ăla de care o să-ți amintești toată viața și despre care o să povestești și nepoților.

28 iunie 2015, pe seară, 5 luni și jumătate, după un strănut, foarte clar și inteligibil: ”Hapciu!”.

Noroc și sănătate, minune de om!

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Mâncatul și joaca

Nu mai pot. M-am săturat să tot văd copii care mănâncă la locurile de joacă. Acum vreo două zile, o fetiță nu mai mare de 2 ani care crănțănea chips-uri cu mare spor a venit să îi ofere și Alexandrei. I-am mulțumit pentru gest, dar i-am spus că noi nu mâncăm chips-uri. Fetița tot insista, iar eu o tot refuzam, în timp ce bunica ei nici nu se sinchisea. Nu e zi să nu fie în părculețul de lângă bloc copii ronțâind niște chips-uri în leagăn sau lingând o înghețată în timp ce se cațără sau mâncând un baton cu ciocolată alunecând pe tobogan. Nu înțeleg ce o fi în mintea părinților/bunicilor/bonelor acestor copii.

Obiceiuri nesănătoase și necivilizate care sunt dezvoltate exclusiv din vina părinților, bunicilor sau a bonelor. Încă de bebeluși unii copii sunt hrăniți în parc. Pe motiv că nu mănâncă acasă, sunt mofturoși când vine vorba de mâncare, unii părinți încep să vină cu caserola de mâncare în parc și să mai înfigă căte o linguriță în gura copilului în timp ce acesta se joacă la nisip sau mai dă o tură cu trotineta. De multe ori, în jurul copilului respectiv se strâng ceilalți copii din parc care stau cu gura căscată să vadă ce mănâncă acesta. Apoi încep și ei să ceară să mănânce în parc sau să mănânce neapărat ce au văzut la ceilalți.

În funcție de vârstă, copiii înțeleg mai mult sau mai puțin de ce nu e bine să mănânce anumite lucruri sau de ce nu e nici sănătos, nici civilizat să mănânce în parc în timp ce se joacă. De multe ori însă, pari nebun în ochii propriului copil, care se simte frustrat că el nu poate să se bucure de o asemenea desfătare.

Oameni buni, chiar dacă aveți un copil mofturos sau care pur și simplu nu are chef să mestece (știu prea bine cum este), nu veți face decât să adânciți problemele, nu să le rezolvați recurgând la astfel de „trucuri”. Cu răbdare, foarte multă răbdare, în timp veți putea să vă faceți copilul să se bucure de mâncare, să stea la masă când mănâncă, iar în parc doar să se joace. Decât să alergați cu lingura cu supă pe lângă tobogan, mai bine ați pregăti mâncarea împreună cu copilul, explicându-i de ce are nevoie de legume, carne, combinând ingredientele astfel încât să îl încânte culorile, modul de prezentare, declarându-l bucătarul-șef al casei și savurând împreună cu el ceea ce gătiți împreună. Îi mai puteți arăta fotografii cu felurile pe care urmează să le pregătiți, iar așezarea în farfurie să fie pe măsură. Folosiți-vă imaginația, jucați-vă împreună în bucătărie, nu vă dați bătuți după primul eșec și în niciun caz nu mai amestecați mâncatul cu joaca în parc, privitul la tv sau joaca pe tabletă! Și nici nu îi obligați să mănânce ceea ce nu le place. Nici voi nu mâncați orice vi se pune în farfurie!

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Prăjiturim în trei

Îmi place să fac prăjituri încă de când eram copil. Îmi amintesc că atunci când era vorba de făcut curățenie, eu mă băgam în bucătărie și îl lăsam pe fratele meu să o ajute pe mama prin casă. De câțiva ani fac prăjituri și torturi împreună cu Alexandra. Îmi imaginam cum peste vreo doi ani vom prăjituri în trei – eu, Alexandra și Teodora. Însă uneori viitorul e mai aproape decât credem noi. Cum Teodora vrea multă atenție, nu stă singură aproape deloc, am ajuns deja să facem prăjituri în trei, Alexandra fiind ajutorul de bază, iar eu ținând-o în brațe pe Teodora. Am reușit asta cu o rețetă foarte simplă, pe care am învățat-o de la mama acum aproape 30 de ani, când eram eu copil (fratele meu și cu mine avem și o amintire cu aluat întins în toată bucătăria cu prăjitura asta; trebuia să fie o surpriză pentru mama și a fost…).

Dacă vreți să faceți ceva dulce, simplu și delicios și nu aveți timp sau experiență în bucătărie, asta e rețeta câștigătoare. Iată cum se procedează:

Aprindeți cuptorul (de preferat ca acest pas să nu îl faceți cu bebelușul în brațe). Într-un castron, amestecați cu un tel ingredientele, în ordinea enumerată. Nu e nevoie să așteptați să se dizolve zahărul. Toată operațiunea durează cinci minute. Așadar, amestecați: două ouă, două linguri de gem (eu prefer gemul de caise, dar puteți pune orice gem aveți în casă), o cană de zahăr, o cană de lapte, o ceșcuță de ulei de floarea soarelui, o cană și jumătate de făină, un praf de copt și scorțișoară. Ungeți cu unt și tapetați cu făină o tavă nu prea mare (a mea are 20×30 cm.). Turnați aluatul în tavă și coaceți la foc mic până trece testul scobitorii (cam 30 de minute). Rezultatul va fi peste așteptări, vă garantez. Poftă bună!

Și iată cum arată rezultatul:
20150607_180240

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ora noastră de week-end

Până acum șase ani și jumătate eram doar noi doi. În week-end, atunci când nu lucram, puteam să ne trezim târziu, să pierdem nopțile, să lenevim. Week-end-urile erau ale noastre, pentru noi doi. De când s-a născut Alexandra, viața noastră a căpătat un alt ritm, iar week-end-urile s-au transformat și ele. A te trezi la ora 8.00 este deja o victorie. Îți vine să sărbătorești!

De peste un an, de când am aflat că sunt însărcinată din nou, avem doi copii. Viața noastră s-a schimbat pentru a doua oară, iar din ianuarie, când s-a născut Teodora, ritmul a crescut exponențial. Acum să te trezești la ora 6.00 este o victorie! Când începe și iureșul. Sunt zile în care eu și soțul meu ne vedem doar cinci minute, dimineața, la cafea. Deși în week-end suntem împreună, fetele ne țin atât de tare în priză încât nu avem ochi și urechi decât pentru ele. Cred că dacă închidem ochii și ne întreabă cineva în ce culoare este îmbrăcat celălalt, nu știm răspunsul. Mâncare, biberoane, teme, cumpărături, cărucior, bicicletă, jocuri, plânsete, cântat, legănat, spălat, călcat, ghiozdan, uniformă…

Duminică seară, liniște, noi doi în bucătărie. Pleoapele ni se închid. În sfârșit ne-am așezat (acum simt cum ustură tălpile). E ora noastră! Mâncăm încet și vorbim despre fete. Bem și un pahar de vin împreună. Dacă am bea câte unul fiecare am adormi pe scaun. Oricum adormim în scurt timp. Țrrrr! E luni ora 6.00. Din nou?

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Să ne ștergem la fund mai înțelept

Povestea asta cu dublarea alocației pentru copii mă enervează rău. Adică politicienii noștri s-au îndurat și ne-au dat și nouă o pomană de 42 de lei, pe care să facă pipi copiii noștri, că tot s-a lansat ideea cu pachetul de pamperși. Dacă tot e vorba de pipi și caca la pachet cu așa-zisa grijă pentru copii și îmbunătățirea condițiilor de viață ale acestora, era mult mai inteligent ca aleșii poporului să dea banii ăștia chiar pentru hârtie igienică. Și nu e deloc o glumă!

Acum să vă și explic de ce spun asta. Banii cash încasați de fapt de părinți se duc în multe cazuri fie pe viciile adulților (s-a scris deja destul despre asta, nu mai detaliez), fie ca bani de buzunar pentru copii, mulți dintre ei cheltuindu-i pe hamburgeri și coca-cola (e vorba de familiile în care alocația copiilor se duce chiar la ei ca bani de buzunar). Ceilalți, care oricum își îngrijesc copiii și cheltuiesc banii cu chibzuință, îi vor adăuga la bugetul familiei pe care îl vor administra ca și până acum, pentru că 42 de lei în plus nu vor aduce un plus semnificativ.

În același timp, în nicio grădiniță sau școală de stat nu există hârtie igienică sau săpun. La grădinițe s-a instituit neoficial taxa lunară medie de 25 de lei de copil, achitată de părinți, din care se cumpără hârtie igienică, șervețele și săpun. La școală, fiecare copil merge cu cele necesare în ghiozdan. Asta în comunitățile în care se pratică spălatul și ștersul la fund.

Și atunci nu era mai sănătos pentru toți copiii (copiii mei se joacă în parc sau la grădiniță/școală și cu copii pentru care săpunul e un lux, iar spălatul practicat ca ritual de sărbătoare) să alocați buget pentru hârtie igienică și săpun, dacă tot cică vă pasă, domnilor și doamnelor politicieni, de familie, de copii, de sănătate și educație? Era ca și cum ați fi dat fiecărui copil cei 25 de lei pe care îi scot părinții lunar din buzunar și ați fi contribuit și la îmbunătățirea condițiilor de viață ale celor mai săraci, pentru că sănătatea și educația pornesc din toaletă.

Iar dacă există resurse și preocupare pentru susținerea familiei, puteați să umblați la taxe, de exemplu să reduceți TVA la pamperși sau la rechizite. Sunt țări în care toate produsele pentru copii, inclusiv hainele, sunt scutite de TVA!

Sau mai bine construiați câteva creșe. În grădinițe se reușește să se înghesuie copiii, dar creșe sunt doar câteva. Sunt destule mame care nu ar sta doi ani acasă după naștere, ar merge la serviciu după un an, dar nu au ce face cu copiii și nu-și permit să plătească 1.000-1.400 de lei lunar la o creșă particulară. Dacă ar exista creșe de stat, unde copiii să fie în siguranță, nu s-ar mai duce bani de la buget pentru doi ani de indemnizație pentru mame.

Dar pentru toate aceste lucruri simple care s-ar simți chiar în calitatea vieții copiilor ar fi nevoie de interes real pentru copii și familie, nu pentru voturi.

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , | Un comentariu